Bioshock Infinite Review - Deasupra tuturor

Există o frumuseţe în stilul şi măreţia lui Bioshock: Infinite. Probabil că foto-realismul nu s-ar fi potrivit sau nu i-ar fi oferit calitatea nemuritoare, care de obicei, este o trăsătură căutată pentru tipul acesta de jocuri (pretenţioase, cu teme mai mari decât viaţa şi cu întrebări ce reflectă realitatea). Clădirile fac tot posibilul să invoce spiritul American, atât cu bine cât şi rău, contrastul între patriotism şi xenofobie/rasism. Roşul şi albastrul sunt culori aproape sfinte, iar părinţii fondatori sunt elevaţi la nivelul de sfinţi.

Chiar şi cele mai industriale, seci şi monotone niveluri sunt frumoase. După primele 5 minute, am uitat de texturile de proastă calitate, animaţii şi umbre nu tocmai pasabile. Am uitat de ele fiindcă stilul şi personalitatea lui Columbia le umbreşte destul de mult încât lumea să rămână frumoasă.

Port şi Optimizare

Jocul nu este cel mai robust port pentru PC. Frame-rate-ul oscilează de nu ştie cum îl cheamă şi sunt momente în care scade subit la 20-25 după care sare înapoi la 70-80. Ceva îmi spune că pe alte PC-uri, situaţia nu va fi la fel de rozalie. Setările sunt destul de variate, inclusiv două opţiuni pentru de care mă bucur: slider pentru FOV (care din nefericire nu spune valoarea însăşi şi pare a avea un maxim de 80 pe orizontală) şi posibilitatea de a opri „accelerarea" pentru mouse.

Mai jos găsiţi cerinţele minime şi configuraţia sistemului pe care am rulat jocul.

• < anteriorConsortium Review: Bishop 6 ar fi vrut altceva
• urmatorCrysis 3 Review - Frumuseţe şi monotonie >