Evolio lansează smartphone-ul ONYX

Evolio lansează smartphone-ul ONYX și își mărește gama de telefoane destinate tinerilor sau celor cărora își doresc o experiență multimedia completă.

Noul smartphone Evolio este Dual SIM și are procesor dual-core Mediatek, tactat la o frecvență de 1,3 GHz, ce generează un consum redus al bateriei dispozitivului.

ONYX este echipat cu o cameră foto de 5 Mpx (cu bliț incorporat), care dispune de funcții de detectare a zâmbetului, captură panoramică, fotografiere continuă de până la 99 de cadre, și autofocus. Ecranul, de 4 inch, este de tip OLED, asigurând un consum redus de energie, în timp ce redă peste 16 milioane de nuanțe de culori.

Evolio Onyx

Evolio ONYX dispune de elementele standard de conectică: Bluetooth, GPS și Wi-Fi 802.11 b/g/n. Smartphone-ul rulează sistemul de operare Android 4.2 Jelly Bean. De asemenea, are și aplicații preinstalate, dedicate pieței din România, printre care Presaonline, Autovit și Seenow.

ONYX are o memorie Flash de 4 GB, cu posibilitate de extindere cu 32 GB, prin card Micro SD, și cântărește doar 130 de grame.

Smartphone-ul Evolio ONYX este disponibil pe evolioshop și în magazinlele de specialitate, la prețul recomandat de 349 lei.

Cele mai citite