Xigmatek Prime SD1484
- Published in Stiri Coolere
Xigmatek a lansat un nou cooler, compatibil cu toate socket-urile folosite in acest moment. Noul produs se numeste Prime SD1484 si este mai performanta decat frati mai mari prin utilizarea unor tehnologii noi, patentate de Xigmatek.
Prime SD1484 foloseste tehnologia H.D.T. (Heat-pipe Direct Touch), care pune in contact direct suprafata procesorului cu cele 4 conducte de racire ale cooler-ului. Conductele au 8mm diametru si permit o disipare rapida si cantitativa a caldurii generate de CPU, ajutate fiind de radiatorul din aluminiu si de ventilatorul atasat de acesta.
Ventilatorul are 140mm diametru si turatie variabila intre 800 si 1200 rpm, generand un flux maxim de aer de 90.3 CFM, corespunzator unui nivel de zgomot de maxim 18dBA. Palele ventilatorului beneficiaza de tehnologia Blade-Fin, care mareste ventilatia cu 20%, simultan cu micsorarea zgomotului cu 10%. Pentru montarea pe radiator, ventilatorul foloseste suporti din cauciuc, pentru eliminarea vibratiilor.
Exista posibilitatea montarii a 2 ventilatoare, de 140mm sau 120mm, pe aceste cooler, marindu-i astfel puterea de racire.
Xigmatek Prime SD1484 are dimensiunile 145 x 60 x 159 mm si cantareste 710g (fara ventilator).
Nu exista inca informatii legate de disponibilitate si pret.