Companiile restrictioneaza accesul angajatilor la retelele sociale

Studiul ''Global IT Security Risks'', realizat de Kaspersky Lab in parteneriat cu B2B International, arata care sunt cele mai restrictionate activitati ale angajatilor in timpul orelor de munca – retelele de socializare sunt percepute ca avand un risc ridicat pentru securitatea IT a companiei, alaturi de diverse alte servicii de file sharing. Peste 1300 de specialisti IT din 11 tari au participat la acest studiu.

Accesul la retelele sociale este complet blocat in 53% dintre companii, in timp ce alte 19% restrictioneaza astfel de activitati prin diferite masuri. Socializarea online a devenit a doua cea mai interzisa activitate in timpul serviciului, dupa cea de partajare de fisiere prin retelele peer-to-peer. Printre alte activitati interzise de companii se numara si online gaming-ul, accesarea de site-uri cu un continut neadecvat, streaming-ul video si serviciile de mesagerie instant.

Cand au fost intrebate cu ce asociaza cea mai periculoasa activitate desfasurata de angajati, 35% dintre companii au raspuns retelele sociale.

''Companiile sunt ingrijorate atat de productivitate, cat si de securitate, de aceea anumite activitati ale angajatilor sunt restrictionate'', spune Costin Raiu, Director al Global Research & Analysis Team la Kaspersky Lab. ''Socializarea online este privita ca fiind consumatoare de timp, dar si ca sursa potentiala de atacuri informatice, deci o amenintare asupra informatiilor confidentiale din companie'', completeaza acesta.

Recent, retelele sociale au devenit un canal major de raspandire a malware-ului, datorita popularitatii lor si vulnerabilitatilor foarte raspandite in platformele online. De exemplu, cea mai notabila vulnerabilitate din Twitter a dus la infectarea cu malware atunci cand utilizatorul nu facea decat sa vizualizeze un mesaj. Conform expertilor Kaspersky Lab, retelele sociale reprezinta tinta mai multor atacuri informatice, de aceea grija companiilor este complet justificata.

 

Kaspersky Lab logo

Cele mai citite