Recorduri mondiale de overclocking, pe platforme ASUS, in Romania

Noi recorduri in cadrul sesiunii de overclocking extrem (cu azot lichid) organizate de ASUS Romania la sfarsitul lunii iulie: cea mai rapida grafica integrata din lume, cea mai mare frecventa pentru un procesor i5 2500K (5978MHz) si recordul mondial PiFast in categoria 2500K, toate acestea obtinute de colegii de la Lab501.ro. Bravo baieti!

Cea mai rapida grafica integrata din lume

Folosind racirea extrema cu azot lichid pentru procesor si chipul grafic, au fost obtinute cele mai mari performante ale unei solutii grafice integrate. Pe placa de baza ASUS F1A75-V Pro s-au atins frecventele de aproape 4500MHz pentru procesor si de 925MHz pentru AMD RADEON HD6550D, conducand la 5 recorduri mondiale in editiile 3DMark 2003, 2005, 2006, Vantage si 2011. Procesorul folosit a fost un A8-3850–Llano.

Cea mai mare frecventa pe un procesor Intel Core i5 2500k (5978 Mhz de la 3300 Mhz)

ASUS Maximus 4 Extreme a fost vedeta sesiunii de overclocking. Platforma a fost echipata cu memorii Corsair Dominator GT si placa video ASUS GTX580 Matrix, pentru a obtine cea mai mare frecventa atinsa pana atunci de un procesor Intel Core i5 2500K - 5978MHz.

Record mondial PiFast in categoria 2500K

Platforma ASUS a sustinut si un test PiFast, iar rezultatul de 12.41 de secunde a marcat un nou record mondial obtinut la sfarsitul lunii iulie 2011.

Luptele pentru depasirea recordurilor de overcloking au continuat tot weekendul pana la epuizarea celor 160 de litri de azot lichid. Echipa Lab501.ro a fost foarte aproape sa doboare recordul 3DMark 2001 pentru single gpu. Configuratia ASUS Maximus IV Extreme si ASUS GTX580 Matrix a atins 137016 de puncte, fiind cel de-al doilea scor din lume in 3DMark 2001 si cel mai bun punctaj atins pana acum de Lab501.ro.

 

 

asus logo

Cele mai citite