Reportofonul robust, mobil, Olympus LS-100 Multi-canal Linear PCM

Calitatea fara compromis a sunetului si versatilitatea oferita de o inregistrarea universala, portabila, au fost specifice tuturor reportofoanelor Olympus din renumita serie LS inca de la lansarea acesteia. Acum, LS-100 trece la un alt nivel si ofera muzicienilor si profesionistilor din radio si televiziune, un instrument de ultima generatie ce permite efectuarea inregistrarilor multi-canal la o calitate remarcabila de studio, aproape oriunde. Asemeni celorlalte modele din familia LS, noul LS-100 asigura inregistrari la o calitate excelenta in exceptionalul format necomprimat Linear PCM 96kHz/24bit. Aceasta calitate audio extrema a fost acum imbunatatita prin adaugarea inregistrarii prin opt-canale si incorporarea capabilitatii de suprainregistrare, pentru a extinde dramatic oportunitatile de a transforma sunetele si inregistrarile simple in compozitii complete – toate acestea la dispozitie, chiar in palma ta. Pe langa microfoanele stereo integrate, LS-100 dispune, de asemenea, si de mufe jack combinate XLR/Phone pentru a facilita conectarea directa cu microfoanele profesionale externe sau alte echipamente muzicale. In plus, acest studio mobil de inregistrare impresionant este capabil sa suporte un nivel maxim al presiunii acustice de pana la 140dB. Reportofonul robust, mobil, Olympus LS-100 Multi-canal Linear PCM, ce dispune de un corp metalic atragator, va fi disponibil din Februarie 2012.

Inregistrarea necontaminata a sunetului pentru cele mai bune rezultate

Calitatea audio prin excelenta este ceea ce profesionistii asteapta si vor primi de la LS-100. In afara de inregistrarea stereo MP3 de 320kbps, formatul necomprimat Linear PCM 96kHz/24bit asigura cea mai buna calitate a inregistrarii. O gama extinsa a frecventelor cuprinsa intre 20-20,000Hz permite inregistrarea fidela atat a batailor estompate ale basilor unei tube dar si ciripitul unei pasari. Aditional, are capacitatea de a procesa sunetul cu o presiune acustica de pana la 140dBspl – valoare cu 10dB mai mare decat a unei formatii rock zgomotoase, tobe sau percutie – intensitatea sunetului nereprezentand un obstacol in calea perfectiunii. Separarea circuitelor audio si sistem cu surse de alimentare independente, impreuna cu microfoanele imbunatatite, cu sensibilitate ajustabila si pozitionare la 90°, plus protectia microfonului, asigura inregistrarea unui sunet natural. Semnalele sunt optimizate datorita limitatorului si compresorului integrate. Aditional, Automatic Gain Control (AGC) ajusteaza semnalele la nivelul optim. Iar un filtru low-cut (300Hz/100Hz) imbunatateste de asemenea inregistrarile realizate in medii zgomotoase.

Conectivitate extinsa

LS-100 este primul si singurul model de pana acum din seria Olympus LS care dispune de mufe jack combinate XLR/Phone (cu Sursa de Alimentare tip Phantom 48/24V). Acestea permit cuplarea direct in unitate a instrumentelor si microfoanelor profesionale externe. Interfata este echipata cu un amplificator de instrumentatie independent, care asigura inregistrarea sunetelor cu nivel scazut sau rata semnal/zgomot (S/N) ridicata – chiar si atunci cand sunt folosite cabluri lungi. Datorita butonului integrat pentru nivelul inregistrarii, acesta poate fi ajustat independent pentru canalele stang si drept in functie de specificul instrumentului conectat.

Pregatit pentru inregistrari multi-canal

Fie ca obtii rezultatul dorit dintr-o singura inregistrare sau iti doresti sa beneficiezi de toate avantajele versatilitatii oferite de inregistrarea multi-canal, LS-100 detine puterea si flexibilitatea de a raspunde tuturor cerintelor. Utilizatorul are la dispozitie pana la opt canale. Pentru fiecare dintre acestea se poate ajusta separat volumul sau panoramarea, pentru ca apoi sa poata fi mixate pentru a completa compozitia.

Suprainregistrarea este o alta functie din dotarea LS-100, care permite suprapunerea unei inregistrari peste sunetul original, simultan cu monitorizarea acesteia. In acelasi timp, functia de Inregistrare Sincronizata cu Redarea permite inregistarea unui canal aditional in timpul ascultarii altuia.

Primele sunete dintr-o inregistrare, care sunt de cele mai multe ori vitale, nu vor mai fi ratate de acum, datorita inovatoarei functii de Preinregistrare, care asigura inceperea inregistrarii cu doua secunde inainte de apasarea butonului de inregistrare. Aditional, prin functia Voice Sync utilizatorii pot seta LS-100 sa inceapa automat inregistrarea cand sunetul ajunge la un anumit nivel. Marcaje de indexare pot fi pozitionate in anumite puncte din inregistrare permitand ulterior localizarea mai usoara a unor sectiuni. Iar variatele moduri de redare repetata, printre care Repetare A-B, permit utilizatorilor sa asculte anumite segmente de inregistrare dupa cum isi doresc.

Functiile digitale metronom si tuner asigura o sincronizare perfecta a inregistrarilor si acordarea impecabila a instrumentelor. Utilizatorii pot de asemenea apela la functia Lissajous, care detecteaza diferenta de faza dintre microfoanele externe stang si drept de la sursa sunetului si o afiseaza pe ecranul LCD retroiluminat de 5.1cm (2.0"). Fisierele sunt salvare in memoria interna de 4GB sau pe carduri SD (pana la 2GB) / SDHC (pana la 32GB) / SDXC (pana la 64GB).

Reportofonul rezistent si compact Olympus LS-100 Multi-canal Linear PCM ofera muzicienilor si reporterilor performante superioare, inregistrare multi-canal la nivel de studio, pentru a veni in intampinarea nevoilor acestora – de la o simpla inregistrare la o compozitie complexa – asigurand cea mai buna calitate a sunetului posibila. Aducand cu sine cea mai noua tehnologie si functii utile si usor de accesat, acest model exceptional va ajunge in magazine in luna Februarie 2012.

 

Olympus-LS-100

 

Reportofonul Multi-canal Linear PCM LS-100 – Caracteristici Principale:

• Fisiere format Linear PCM (pana la 96kHz/24bit) si MP3

• Inregistrare Multi-canal (gestioneaza pana la 8 canale sub 1 proiect)

• Capabilitate de suprainregistrare

• Redare Synchro

• Inregistrare Voice Sync

• Mufe jack combinate XLR/Phone cu Sursa de Alimentare Phantom (48V/24V)

• Microfoane stereo directionale cu pozitionare la 90°

• Circuit amplificator de inalta calitate, cu placi de circuit separate pentru audio si sistem – fiecare cu sursa de alimentare independenta, pentru reducerea zgomotului

• Presiunea sunetului de pana la 140dBspl

• Frecventa 20-20,000Hz cu microfoanele incorporate

• Rata semnal/zgomot (S/N) ridicata

• Filtru Low-cut (300/100Hz)

• Memorie buffer de Preinregistrare

• Metronom, tuner si functie Lissajous

• Functie de indexare

• Editare fisier

• Transfer si copiere fisier

• Conversie MP3

• Functie de inscriptionare CD pentru a transmite datele catre un CD drive extern

• Memorie interna de 4GB si slot pentru card SD/SDHC/SDXC

• 159 x 70 x 33.5mm, 280g (inclusiv bateriile)

• Include: cablu USB, USB/convertor conector mini USB, curea, adaptor AC, acumulator LI-50B, husa

Cele mai citite

Error: No articles to display