Lenovo IdeaPad S300 si S400, aka Sleekbook

Lenovo si-a extins linia de laptop-uri ultraportabile IdeaPad® cu modelele IdeaPad S300 si S400, denumite Sleekbook. Aceste laptop-uri accesibile, subtiri si usoare impresioneaza prin echilibrul intre portabilitate si performanta, ambele calitati fiind relevante pentru consumatorii care au nevoie de mai multa putere de procesare decat poate oferi un netbook, de autonomie ridicata si un pret convenabil.

Avand o grosime de doar 21.9 mm si cantarind 1.8 kg, seria S are un design exterior atragator, cu o finisare metalica eleganta si un procesor Intel® Core™ din generatia a 3-a sau unul AMD A-Series. Seria S combina confortul, simplitatea si usurinta in utilizare, pentru a oferi consumatorilor un PC accesibil cu o constructie si performanta de calitate.

Lenovo-IdeaPad-S300-stanga

„Din pozitia de lider global pe piata PC-urilor, Lenovo isi bazeaza succesul pe abilitatea de a dezvolta inovatii centrate pe consumator si nevoile sale, redate prin produse care imbina mobilitatea si performanta cu un pret adecvat", a declarat Bai Peng, vice-presedintele si managerul general al diviziei IdeaPad din cadrul Lenovo. „Consumatorii nu vor doar un produs functional; isi doresc, de asemenea, ca acesta sa se potriveasca stilului si caracterului personal. De aceea, noua serie Lenovo IdeaPad S ofera consumatorului obisnuit toate functionalitatile necesare, combinand marimea si greutatea reduse cu capacitatea de a indeplini sarcini dintre cele mai diverse inclusiv Web browsing, toate intr-un pachet accesibil."

Lenovo-IdeaPad-S300-dreapta

Echipate cu tehnologie de ultima ora, IdeaPad S300 si S400 sunt disponibile cu procesoare Intel® Core™ din generatia a 3-a in doua variante – i3 sau i5. Cu o capacitate de stocare pe hard disk de pana la 500GB, noile laptop-uri ofera spatiu din plin pentru stocarea de muzica, filme si documente; in plus, modelele dispun si de un SSD (solid state drive) optional de 32GB care imbunatateste viteza de incarcare a sistemului de operare si capacitatea de raspuns. Pentru aceste produse au fost folosite, de asemenea, si metode inteligente de management al energiei care determina o autonomie mai mare – de pana la 5 ore – si protejeaza durabilitatea bateriei pe termen lung.

Lenovo-IdeaPad-S300-pink

Noile laptop-uri din seria S dispun de un touchpad inteligent care ofera utilizatorilor sansa de a controla mult mai bine procesele de scrolling si zooming; de asemenea, tastatura AccuType, cu taste rotunjite, ofera o experienta comoda si mai multa precizie pentru utilizatori.

Utilizatorii pot profita cu aceasta ocazie si de usurinta in utilizare oferita de inovatii precum Lenovo Quick Start "instant on" pentru accesul in doar cateva secunde la Internet. Chiar si protectia datelor devine mai usoara, datorita Lenovo OneKey™ Rescue System, ce ofera o metoda simpla si rapida de back-up si de recuperare de date sau de fisiere corupte, precum si de procese de scanare completa impotriva virusilor.

Lenovo-IdeaPad-S400

Noile laptop-uri Lenovo au sub 21.9 mm grosime, cantaresc mai putin de 1.8 kg, au un design contemporan, cu o finisare tactila metalica si sunt disponibile in mai multe variante de culoare, rosu aprins, gri metalic si roz perlat.

Cu un display de pana la 14 inch – HD widescreen –, iesire HDMI, boxe stereo certificate Dolby® Advanced Audio™ v2, noile modele Lenovo S Series ofera functionalitati premium, de ultima ora, pentru experiente 3D si activitati multimedia.

Lenovo-IdeaPad-S400-red

Produsele din seria S sunt disponibile in Romania din octombrie, la un pret incepand de la 1800 RON.

Cele mai citite