Samsung ES9000 - Smart TV LED de 75 de inch

Samsung Romania anunta lansarea televizorului ES9000 Smart TV LED de 75 de inch (189 centimetri). Varful de gama ES9000 anticipeaza cerintele pietei pentru televizoarele cu diagonala mai mare de 60 de inch (152 de centimetri) si ofera un concept unic de design cu rama din aur roz. ES9000 face parte din gama de televizoare premium, cu ecrane foarte mari si pozitioneaza Samsung drept lider global pe piata de televizoare pentru cel de-al saptelea an consecutiv.

„In momentul in care consumatorii acceseaza piata de televizoare premium, nu trebuie sa faca niciun compromis in ceea ce priveste calitatea, functionalitatea, caracteristicile si design-ul sofisticat," a declarat Ana-Maria Pasculescu, Product Manager TV in cadrul Samsung Electronics Romania. „ES9000 este cea mai simpla alegere pentru ca a fost creat tocmai pentru a satisface asteptarile inalte ale utilizatorilor."

Pe langa diagonala de 75 de inch (189 centimetri), ce ofera posibilitatea de a vizualiza imagini captivante, aspectul premium se adreseaza preferintor variate ale consumatorilor. Design-ul unic si modern prezinta o rama curbata cu o grosime de numai 7,9 mm fara imbinari vizibile, ce completeaza perfect suportul patrat al televizorului si ii subliniaza design-ul minimalist. ES9000 integreaza si o camera video, care se retrage in rama atunci cand nu este folosita. Totodata, rama sofisticata din aur roz face din ES9000 un Smart TV unic si inconfundabil.

Samsung-ES9000

ES9000 include gama completa de functii Samsung Smart TV – Smart Interaction, Smart Content si Smart Evolution – care a fost introdusa anul acesta pe gama Smart TV de varf. Aceste functii permit utilizatorilor sa controleze si sa interactioneze cu televizoarele lor intr-un mod mai intuitiv si sa aiba acces la un continut mai bogat ce poate fi transmis si pe alte dispozitive. De asemenea, functiile permit utilizatorilor accesarea celor mai noi componente hardware si software, pentru a primi permanent actualizari pentru Smart TV-urile lor. In plus fata de functiile deja existente, ES9000 este prevazut si cu tehnologia Sound Share, cea mai noua functie pentru Smart TV, care conecteaza automat, prin intermediul tehnologiei wireless, sistemul audio al televizorului la alte sisteme audio (precum Samsung Seria 6 si Seria 7). Mai mult, pentru a completa cat mai bine stilul de viata al utilizatorilor, ES9000 ofera o experienta mult mai bogata datorita unui nou procesor dual-core, care permite acestora descarcarea si rularea simultana a mai multor aplicatii in timpul navigarii pe Internet.

Samsung-ES9000-lateral

Experienta Smart TV reproiectata pentru ES9000 este completata de inalta calitate a imaginii. Tehnologiile Samsung, precum Micro Dimming Ultimate si Precision Black, au fost implementate pentru a oferi culori si detalii mai bogate, contrast mai mare si o claritate sporita.

ES9000 este disponibil in Romania, la un pret estimat de 36.999 RON.

Cele mai citite