Tamron anunță două noi obiective pentru camerele mirrorless Micro Four Thirds

Tamron anunță lansarea a două noi obiective, cu zoom mare, proiectate pentru camerele mirrorless Micro Four Thirds. Cele două noi modele 14-150mm (echivalent 28-300 mm în format 35mm/full-frame), în două culori - negru și argintiu, cu finisaje metalice elegante, se vor regăsi în oferta F64 Studio la scurt timp după ce va fi anunţată disponibilitatea acestora pe piaţă.

Adrian Ionescu, product manager F64: ,,Suntem unici distribuitori Tamron pe piața din România din 2007. Avem o relație excelentă cu acest producator, drept dovadă că, în 2012 am avut plăcerea să creăm spotul Tamron pentru toată Europa. Imediat ce obiectivele vor fi disponibile, F64 Studio le va include în ofertă, atât la showroom, cât și pe site. Ne bucurăm că în acest fel putem veni în sprijinul posesorilor de aparate foto mirrorless, un segment dinamic, într-o continuă creștere."

Tamron-14-150-Micro

Cu un singur element din sticlă LD (Low Dispersion), două elemente asferice turnate și un element hibrid asferic, noile lentile cu zoom mare, Micro Four Thirds, produse de Tamron, oferă o imagine de înaltă calitate prin eliminarea completă a distorsiunilor (defectelor de imagine). Folosind diafragme circulare, cele două obiective oferă un bokeh spectaculos.

Designul optic inovativ este integrat într-un corp compact, cu un diametru al filtrului de 52mm, ce încorporează inclusiv mecanismul VC (Vibration Compensation - Corectarea Trepidațiilor), foarte apreciat de către pasionații de fotografie. Motorul AF, optimizat pentru acest model, oferă funcția de auto-focalizare silențioasă, rapidă și precisă.

Mecanismul VC (Vibration Compensation) reduce mişcarea cauzată de trepidarea camerei, pentru a oferii imagini clare chiar şi la fotografierea din mână, din poziţii instabile. Mecanismul VC este, de asemenea, optimizat pentru filmare.

Corpul obiectivului, cu exterior metalic, este disponibil în două culori: negru și argintiu, oferind cele mai populare opțiuni de culoare, pentru a se potrivi camerelor sofisticate.

 

Specificații

Model : C001
Distanță focală: 14-150mm (echivalent 28-300 mm în format 35mm/full-frame)
Diafragmă maximă: F/3.5-5.8
Unghi: 75˚-8˚ 02´
Construcția lentilelor: 17 elemente în 13 grupuri
Distanța minima de focus: 0.5m
Maximul coeficientului de multiplicare: 1:3.8 (at f=150mm: MFD 0.5m)
Marimea filtrului : φ52mm
Distanța 80.4mm
Distanța integrală 85.24mm
Diametru: φ63mm
Greutate: 350 g
Numărul lamelelor diafragmelor: 7 Diafragmă circulară
Diafragmă minimă: F/22
Accesoriu standard: Capac protector, parasolar pentru lentile
Montură compatibilă Micro Four Thirds

 

 

Cele mai citite