Torment: Tides of Numenera a fost amânat câteva luni

  • Published in Stiri RPG

Torment Tides of Numenera

Campania de pe Kickstarter pentru Torment: Tides of Numenera se apropie de sfârşit cu numai 59 de ore rămase. Apropiindu-se de aproape 3.5 milioane de dolar, inXile speră să ajungă la 4 milioane de dolari, devenind cel mai finanţat joc de pe Kickstarter. Din nefericire, datorită faptului că jocul a înregistrat fonduri atât de ridicate, fanii vor mai avea ceva de aşteptat până când jocul va fi lansat.

Iniţial pregătit pentru Decembrie 2014, inXile a confirmat într-un update recent că proiectul mai are nevoie de câteva luni peste data oficială plănuită, fiind amânat până în primul semestru a lui 2015.

Am construit Torment pentru a fi modular, aşa că dacă aveam să primim fonduri adiţionale, puteam extinde jocul în moduri care s-ar fi potrivit. Suportul şi atenţia primită au depăşit cu mult aşteptările noastre. Este clar pentru noi că pentru a crea produsul la calitatea dorită, şi pe care voi [fanii] o meritaţi, o să avem nevoie de mai mult timp decât ceea ce aveam stabilit în programul original," a scris project-lead-ul Kevin Saunders, într-un alt update pe Kickstarter.

Între timp, jocul a primit primul "trailer" în care se poate vedea un mic test de animaţie în Unity.

Cele mai citite