Allview a lansat P5 Qmax

Allview a lansat P5 Qmax, smartphone-ul cu cel mai mare ecran din gama proprie. Acesta se remarcă prin display-ul MVA de 5,3", care oferă unghiuri sporite de vizualizare, beneficiind de un contrast puternic şi de culori vii, procesor cu patru nuclee şi cameră foto/video de 8MP, model OV8830.

„P5 Qmax este produsul potrivit pentru a-l avea alături în vacanţă şi nu numai. Este un device cu ecran generos, util pentru o navigare facilă pe internet, pentru ascultarea melodiilor şi vizualizarea filmelor preferate, pentru navigare GPS şi pentru redescoperirea plăcerii de a te juca. Totodată este un companion ideal pentru nevoile de business, oferind acces rapid la e-mail-uri şi documente importante, acestea fiind uşor de citit şi de redactat", a declarat Lucian Peticila, Manager General Allview.

Display-ul de 5,3" cu rezolutie 960x540px (240 dpi), şi design-ul atrăgător al produsului, ce măsoara doar 9,9 mm grosime, oferă consumatorilor soluţia ideală pentru urmarirea cu uşurinţă a filmelor HD preferate şi vizualizarea tuturor detaliilor. Utilizând o pereche de căşti, aceştia vor beneficia de un sunet de calitate, datorită amplificatorului audio Yamaha.

Allview P5 Qmax

P5 Qmax are integrat un procesor Quad Core, tactat la 1,2 GHz, care face faţă cu brio tuturor solicitărilor utilizatorilor, iar în combinaţie cu memoria RAM de 1 GB şi sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean, oferă suportul necesar pentru rularea fluentă a celor mai pretenţioase aplicaţii şi jocuri 3D. Camera de 8MP oferă funcţii precum HDR, Time lapse, Fotografiere continuă, Beauty shot şi filmare HD.

Produsul Allview dispune de o baterie de 3000 mAh, care oferă o autonomie de 480 de minute în convorbire şi de 400 de ore în repaus.

Smartphone-ul are preinstalate aplicaţii utile precum Office Suite Viewer - pentru vizualizarea documentelor de tip word, ppt, xls -, Gameloft Live - de unde se poate descărca gratuit mult îndragitul joc Asphalt 6 Adrenaline şi este securizat prin Bitdefender Premium, versiune valabilă 90 de zile.

P5 Qmax poate fi achiziţionat din reţelele de magazine partenere la preţul recomandat de 1.199 lei, începând cu a doua jumătate a lunii iunie.

Cele mai citite