Iti dau reducere 1% la PC Garage

Allview lansează X1 Soul, noul său vârf de gamă

Allview lansează noul său vârf de gamă, smartphone-ul X1 Soul. Acesta aduce un design unibody, procesorul Quad Core de 1,5 GHz, 2 GB memorie RAM, 32 GB memorie Flash, display japonez JDI Full HD şi camere foto de 13MP, respectiv 5MP.

X1 Soul este primul smartphone Allview dotat cu funcţia Air Gesture, care permite interacţiunea utilizatorilor cu telefonul, fără să-l atingă. Noul device are un ecran de 5 inch, protejat de Gorilla Glass 3, o grosime de numai 7,9 mm şi rulează sistemul de operare Android 4.2. Jelly Bean.

Allview X1 Soul

Telefonul dispune de 2 camere foto, cea principală fiind OV12830, de 13 MP, iar cea secundară, model OV 5648, de 5 MP. Pe lângă funcţiile standard, precum filmare Full HD, fotografiere panoramică şi smile detection, camera device-ului dispune de o serie de funcţii inteligente: picture clear, fotografiere fără mâini, continuous shooting (99 de fotografii în 21 de secunde), 12 efecte beauty şi best picture.

„X1 Soul este cheia de boltă a gamei Allview, fiind realizat cu tehnologii de top precum: LTPS, Full Lamination, White Magic şi CABC în cazul display-ului JDI Full HD sau tehnologia BSI pentru camerele Omnivision de 13, respectiv 5 MP," a declarat Alin Niscov, Sales Manager Allview.

Designul unibody este rezultatul îmbinării între precizia computerelor şi îndemânarea specialiştilor din domeniu, prin utilizarea tehnologiei CNC. Datorită tehnologiilor display-ului JDI, aplicaţiei inteligente de economizor baterie şi nu în ultimul rând, a bateriei SDI, performanţa energetică creşte cu până la 30%.

Amplificatorul audio Yamaha şi sistemul DTS garantează calitatea sunetului, iar căştile incluse, cu un design inovator, asigură o înaltă fidelitate sonoră.

Noul smartphone este compatibil cu tehnologia Miracast, care permite transferul imaginii şi al sunetului de pe device pe orice televizor cu port HDMI, prin intermediul adaptorului wireles display Smart2View.

X1 Soul poate fi achiziţionat din magazinele partenere la preţul de 1599 lei.

Cele mai citite