Evolio Quattro HD, tabletă ieftină, pentru internet și jocuri

Evolio lansează Quattro HD, o tabletă concepută pentru navigare pe internet și jocuri video, având un ecran IPS de 7", procesor cu 4 nuclee ,la 1,2 GHz, și procesor grafic cu 8 nuclee.

Tableta este echipată cu procesorul grafic Octa-Core PowerVR SGX544MP2, care conferă putere de procesare grafică la un consum, de energie, scăzut. Acesta, împreună cu procesorul Quad-Core, la frecvența 1,2 GHz, asigură o rulare fluentă a jocurilor video, cu grafică complexă.

Unul dintre atuurile tabletei Evolio Quattro HD este ecranul de 7 inch, de tip IPS, cu o rezoluție de 1024 x 600 pixeli, care redă imaginile într-un mod realist, benficiind de culori vii și strălucitoare.

Evolio Quattro HD

Evolio Quattro HD are o capacitate de stocare internă de 8 GB și permite extinderea acesteia cu până la încă 32 GB, prin card MicroSD. Tableta este echipată cu cameră foto și poate reda până la 25 de formate foto, video și audio, iar sistemul de operare este Android 4.2.2.

În ceea ce privește elementele de conectivitate ale tabletei Quad-Core Evolio Quattro HD, aceasta dispune de conexiune Wi-Fi și posibilitatea de utilizare a unui modem extern 3G, plus porturi Micro USB, Mini HDMI și Audio.

Evolio Quattro HD este disponibilă la prețul recomandat de 399 lei.

Cele mai citite