Noul server HP ProLiant DL385, bazat pe procesoare AMD EPYC

HPE Proliant DL385

AMD a anunțat noul server HP ProLiant DL385, bazat pe procesoare AMD EPYC, acestea aducând linia de produse HPE în vârful inustriei de profil, cu opt canale de memorie și suport fără precedent pentru conexiuni I/O integrate de mare viteză cu 128 de benzi PCIe 3.0 pe fiecare procesor EPYC.

Performanța AMD EPYC este livrată prin intermediul a până la 64 de nuclee, în configurația serverului HPE DL385 2P, și prin accesul la 4 terabytes de memorie și 128 de benzi PCIe. Combinația dintre numărulu de nuclee și funcțiile oferite ajută la atingerea unui cost cu până la 50% mai mic per mașină virtuală (VM), față de soluțiile server tradiționale HPE.

HPE DL385 a stabilit recorduri mondiale în SPECrate2017_fp_base și SPECfp_rate2006:

  • - Un sistem HPE DL385 Gen10 cu procesor AMD EPYC 7401 a înregistrat 257 pe SPECrate2017_fp_base, mai mare decât oricare alt scor publicat de SPEC pentru un sistem cu două socket-uri.
  • - Un sistem HPE DL385 Gen10 cu procesor AMD EPYC 7401 a înregistrat 1980 pe SPECfp_rate2006, mai mare decât oricare alt scor publicat de SPEC pentru un sistem cu două socket-uri.

Fiecare procesor EPYC integrează tehnologii de securitate hardware. ProLiant DL385 oferă securitate de neegalat prin intermediul HPE Silicon Root of Trust, permițând doar rularea firmware-ului validat. Tehnologiile HPE Silicon Root of Trust și AMD Secure Processor sunt legate și integrate in SoC-ul AMD EPYC pentru validarea firmware-ului înainte de boot-area serverului. 

AMD Secure Processor și HPE DL385 oferă, de asemenea:

  •      Secure Encrypted Memory − întreaga memorie sau o parte din memorie poate fi criptată pentru a proteja datele împotriva hack-urilor.
  •      Secure Encrypted Virtualization − VM-urile au chei separate de criptare, la fel ca și hypervisor-ul, izolînd astfel mașinile virtuale, atât între ele, cât si față de hypervisor.

“Compania AMD este mândră să livreze către HPE un echilibru excelent între nuclee de înaltă performanță, memorie și I/O, pentru performanță optimă, prin AMD EPYC,” a declarat Scott Aylor, Corporate VP și GM Enterprise Business Unit la Advanced Micro Devices.  “Cu AMD EPYC, HPE ProLiant DL385 Gen10 poate susține mai multe mașini virtuale pe server, procesează mai multe date în paralel, accesează direct mai mult spațiu de stocare local, protejând în același timp datele din memorie.”

Serverul  HPE ProLiant DL385 Gen10 cu procesor AMD EPYC va fi disponibil în Decembrie 2017.

Cele mai citite